Sârbii au avut meciul în mână, dar pot pleca acasă! Festivalul ofensiv, „El Nino” Shaqiri și calculele Grupei E. Cronica meciului

Redactor:
Daniel Anghel
Sârbii au avut meciul în mână, dar pot pleca acasă! Festivalul ofensiv,
  • Publicat:
  • Actualizat:

Vântul de la Kaliningrad le-a suflat sârbilor din mână biletele pentru optimi, fiind revendicate, momentan, de trupa lui Petkovic. Serbia a avut 1-0, dar a pierdut dramatic șansa de a-și asigura, cu o etapă înainte de final, prezența în optimi, astfel că soarta „vecinilor” noștri depinde de meciul din ultima etapă, cu colosul brazilian.

Adversarii României din UEFA Nations League au început în forță și au deschis scorul prin Mitrovic, după ce acesta a reluat excelent cu capul o centrare venită din piciorul decarului Dusan Tadic. După primirea golului, foștii adversari ai tricolorilor de la EURO 2016 au pus stăpânire pe balon și au alergat după egalare. Dzemaili a semnat prima ocazie a elvețienilor, în minutul 10, cu un șut din careu puțin pe lângă poartă. Același Dzemaili a mai avut o ocazie de a schimba scorul de pe tabela din Kaliningrad, dar șutul său a fost respins de Stojkovic. Autorul unui assist, Tadic putea înscrie cu un șut în forță, dar balonul expediat de decarul sârb a trecut puțin peste bara transversală a porții lui Sommer.

După ce a încheiat prima repriză cu o posesie de 62%, elvețienii au început în forță partea secundă și au egalat prin Xhaka. Shaqiri a reluat din prima un balon ce a fost respins de Kolarov direct la jucătorul lui Arsenal, care nu a ezitat să transforme mingea pusă „pe tavă” și l-a executat pe Stojkovic cu un șut puternic, din afara careului, care s-a oprit direct în plasa laterală. Tot Shaqiri a închis tabela în minutul 90, în urma unui contraatac în care a fost lăsat singur cu Stojkovic, ce amintește de meciul în care Chelsea a trimis-o acasă pe Barcelona din semifinalele UEFA Champions League, în 2012. Atunci, Fernando Torres scăpa singur cu Victor Valdes și îl executa pe portarul spaniol, procurând bilete pentru finala de la Munchen, unde londonezii s-au impus la penalty-uri. Shaqiri, la fel ca „El Nino”, l-a executat cu sânge rece pe portarul sârb, astfel că elvețienii au în mână biletele pentru optimi.

Spectacol marcă înregistrată

Chiar dacă niciuna din cele două echipe nu se numără printre favoritele la câștigarea marelui trofeu, Serbia și Elveția ne-au oferit un spectacol fotbalistic de calitate superioară. Acestea s-au întrecut în ocazii mari și în contraatacuri fulgerătoare, fiind înregistrate, pe lângă întoarcerea spectaculoasă de rezultat a elvețienilor, nu mai puțin de opt șuturi pe poartă și 30 de ocazii de gol pe tot parcursul partidei.

„Hai acasă, vecine!”

Sârbii se pot întoarce acasă în cazul unui eșec în ultima etapă, cu Brazilia. „Vecinii” noștri au acumulat trei puncte în Grupa E, și ocupă locul trei, la un punct de ocupantele locurilor ce asigură prezența în optimi, Elveția și Brazilia. Elvețienii o vor întâlni pe codașa Costa Rica în ultima etapă, care nu a acumulat niciun punct în două meciuri, iar în cazul unui succes al elvețienilor, completat de o victorie a sud-americanilor, Xhaka&Co ar ocupa locul doi și-ar asigura biletele pentru optimi, iar sârbii pe cele de întoarcere spre casă.

S-a terminat 1-1, iar Elveția intră în „hora” pentru optimi, echipele calificate urmând să se decidă în ultima etapă.

Serbia – Elveția 1-2 (Mitrovic 5 / Xhaka 52, Shakiri 90+1)

  • Serbia: Stojkovic – Ivanovic, Milenkovic, Tosic, Kolarov – Matic    , Milivojevic (Radonjic 81)      – Tadic, Milinkovic-Savic    , Kostic (Ljajic) – Mitrovic     
  • Rezerve: Dmitrovic, Grujic, Jovic, Prijovic, Rajkovic, Rodic, Rukavina, Spajic, Veljkovic, Zivkovic
  • Elveția: Sommer – Lichtsteiner, Schar, Akanji, Rodriguez – Behrami, Xhaka – Shaqiri    , Dzemaili (Embolo 73), Zuber (Drmic 90+3) – Seferovic (Gavranovic 46)
  • Rezerve: Burki, Djourou, Elvedi, Fernandes, Freuler, Lang, Moubandje, Mvogo, Zakaria

 

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Se iubește cu Simona Halep!? 'Regele mezelurilor' din România rupe tăcerea, după ce s-a detonat 💣
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Presa din Grecia, tranșantă după ce PAOK-ul lui Lucescu a ajuns să aibă titlul la mâna ei: „La gunoi!”
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Îngropat de viu, un bărbat a fost salvat ca prin minune după 4 zile de stat sub pământ
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
Elias Charalambous a sărbătorit alături de fiica sa! Apariție ravisantă pentru frumoasa Andriana
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
DUREROS! Semnele cu care a rămas Oana Lis după CANCERUL DE PIELE
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul celor mai bogați români
Cine e și cu ce se ocupă presupusul iubit al Simonei Halep. Are 57 de ani și e în topul…
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
BANCUL ZILEI. Un bătrân vine la preot să se spovedească: - Părinte, am păcătuit, îi spune bătrânul preotului.
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
9 judeţe, sub avertizări meteo cod galben şi portocaliu de vijelii. Vreme severă până vineri seară
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Descoperire IMPORTANTĂ făcută de astronomii din ROMÂNIA! Este de valoare mondială
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii ale milionarului!
Dezvăluirea uluitoare a lui Pelinel despre Cristi Borcea! Ce se va întâmpla dacă ar păţi şi ea ca primele soţii…
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
Prințul Harry și Meghan Markle, probleme grave cu legea! Ducii de Sussex nu și-au plătit datoriile
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
DECIZIE pentru cei care au telefoane mobile. Se aplică pentru toată lumea
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Cine e, de fapt, bărbatul omorât în bătaie în Crângași! Breaking news
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Top cele mai bombate posterioare! Vedetele își etalează trupurile în țările calde
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Testul inedit ce-ți distruge computerul. Experimentul unui vlogger - VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Dorinel Munteanu, gest incredibil la finala Cupei României: și-a abandonat echipa, pur și simplu VIDEO
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Formula 1: Ceasurile lui Michael Schumacher, vândute cu aproximativ 4 milioane de euro
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Ce amendă riști dacă ești prins de poliție cu un cârlig de remorcare, dar nu tractezi nimic?
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
Cine a câștigat marele trofeu Chefi la cuțite! La cine a mers trofeul și cine a primit al doilea premiu
×